wine&food_plazza

PRESA

“Italian Wine & Food Day” pe Piazza Romana

9 Jun , 2015  

A avut loc a doua ediție “ITALIAN WINE & FOOD DAY”, o campanie pentru „protejarea produselor agroalimentare Made in Italy în România”

Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior București și Camera de Comerț Italiană pentru România, sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti au organizat joi, 28 mai 2015, ce-a de-a doua ediţie a evenimentului „Italian Wine and Food Day”.

Iniţiativa, care face parte din Festivalul Italian 2015, a început cu seminarul „Protejarea produselor agroalimentare Made in Italy în România” la care au luat cuvântul: Excelența Sa Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la București, Luca Gentile, directorul Agenției ICE România, Roberto Scagnoli, președintele CCIpR, Adrian Dimache, secretar general CCIpR și Simona Man, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvotării Rurale. Seminarul a adus în atenția publicului tema protejării adevăratelor produse italiene, fiind astfel prezentate și instrumentele juridice disponibile pentru protejarea produselor agroalimentare.

Au urmat premierea restaurantelor certificate cu marca “Ospitalità Italiana”, o „mini-expoziţie” destinată operatorilor de profil, cu o degustare de produse italiene “autentice” și întâlniri între producători și potențialii clienți, organizate de către ICE .

Produsele expuse de producătorii italieni în cadrul acestui eveniment, au acoperit pe lângă vinuri, o largă paletă din sectorul Food Service: vinuri spumante, grappe, liquori, ulei de măsline şi măsline, produse din carne si legume, dulciuri specifice, cafea şi fructe uscate etc.

Contrafacerea produselor italiene şi italian sounding (produse cu un nume italian, dar care provin din alte ţări) sunt două fenomene în continuă creştere care consistă în imitarea produselor, vizând buna-credinţă a consumatorului şi inducându-i în eroare în mod conştient. Cifra de afaceri estimată a imitaţiilor de produse Made in Italy este de aproximativ 60 de miliarde de Euro la nivel mondial, din care 22 de miliarde numai în Europa. Pentru a stopa acest fals, un prim pas este privirea cu atenție a etichetei produselor cumpărate chiar și atunci când denumirile acestora sunt în italiană. Astfel că, dacă e fabricat într-o altă țară în afară de Italia produsul nu poate fi autentic.

Peste 150 de participanţi, importatori, distribuitori, cumparatori din marile reţele de retail, Ho.Re.Ca., Food & Bar şi magazine de specialitate s-au bucurat de cele mai bune produse italiene alimentare și vinicole, având posibilitatea de a simţi diferenţa între italian sounding, falsul Made in Italy, și gustul inimitabil al produselor alimentare şi al vinurilor produse în Italia.

Festivalul Italian (13 mai – 23 iunie) organizat de către ICE – Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, cuprinde o serie de evenimente dedicate promovării produselor Made in Italy: promoţii ale produselor alimentare, modă, mobilă, promoţii în restaurantele italiene partenere, evenimente culturale şi multe altele.

Sursa: www.romulussiremus.wordpress.com

, , , , , ,


Comments are closed.

developed by ADV Communication