2011
2010
2009
Restaurante
Promotie in reteaua "eni"
E-mail:
info@festivalitalian.ro
METRO Cash & Carry România sărbătoreşte "Il Gusto D'Italia" 
Timp de două săptămâni, între 2 şi 15 iunie 2011,   METRO Cash & Carry România sărbătoreşte Ziua Naţională a Italiei, prin acţiuni dedicate civilizaţiei, culturii şi gastronomiei italiene. Evenimentul se desfăşoară cu ocazia „Festivalului Italian” şi este organizat în colaborare cu Ambasada Italiei la Bucureşti şi cu Institutul de Comerţ Exterior Bucureşti.
 
 „Sunt încântat de faptul că, anul acesta, lanţul METRO Cash & Carry a aderat la iniţiativa evenimentelor din cadrul ''Festivalului Italian''. Este vorba despre o manifestaţie promoţională care sper că va fi apreciată de către consumatorii români şi îi va determina să devină clienţi fideli ai conceptului ''Made in Italy'' a declarat Excelenţa Sa, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito.
 
 „Suntem încântaţi să organizăm evenimentul Il Gusto d’Italia, pentru a putea face mai cunoscută cultura italiană a bunului gust desăvârşit, în toate aspectele sale, fie că e vorba despre gastronomie, artă, modă sau stil de viaţă. Cum produsele italiene sunt printre cele mai apreciate, suntem convinşi că evenimentul se va bucura de mare succes, iar clienţii noştri profesionişti vor aprecia produsele şi ofertele speciale pregătite pentru această perioadă”, a declarat Anca Vizireanu, Director Cumpărări Produse Alimentare METRO Cash & Carry România.
 
Vezi articolul complet aici 
 

Ziuadevest.ro
3 Iunie 2011
< inapoi
download pdf
Articole in presa
Comunicate de presa
L M M J V S D
  23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30
download pdf