 2 iunie 2010, orele 18:00
Muzeul de Arta din Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, 30
Chitaristul Emanuele Segre, născut în 1965, a studiat cu Ruggero Chiesa la Conservatorul din Milano, pe care l-a absolvit cu notă maximă şi menţiune specială, urmând ulterior cursuri de perfecţionare cu Julian Bream şi John Williams. La debutul său în SUA a fost numit “a musician of immense promise” (The Washington Post), a concertat în calitate de solist alături de Yuri Bashmet şi Soliştii din Moscova, alături de English Chamber Orchestra sub bagheta lui Salvatore Accardo, de Rotterdam Philharmonic Orchestra, împreună cu Soliştii din Zagreb, de European Community Chamber Orchestra, împreună cu Orchestra de Cameră Slovacă, de Süddeutsches Kammerorkester. A colaborat cu orchestra Teatro alla Scala di Milano. A susţinut un duet cu Patrick Gallois. A câştigat numeroase concursuri, printre care East & West Artists Prize, în 1987 la New York, premiu ce i-a oferit ocazia de a debuta la Carnegie Recital Hall, precum şi premiul Pro Musicis International Award. În 1989 a fost selectat pentru`”International Rostrum of Young Performers” organizat de UNESCO.
Program
MAURO GIULIANI (1781-1829)
- Rossiniana Op. 119, No. 1
BARNA KOVATS (1930-2005)
- Suite “Hommage à Goldoni” (Preludiu, Romanţă, Intermezzo, Siciliană, Serenadă, Tarantella)
NICCOLO` PAGANINI (1782-1840)
- Romance M.S. 3
MARIO CASTELNUOVO-TEDESCO (1895-1968)
- Rugăciune, din “Appunti” Op. 210
- Primăvara, din “Platero y yo” Op. 190
ROLAND DYENS (n.1955)
- Songe Capricorne
- Fuoco
|